Plastica luminii metaforice
A vorbi despre plastica lui Costin Brăteanu este ca şi cum te-ai angaja în explicarea unei poezii postmoderniste. Ticluirea cuvântului este o explozie internă de sentimente ce intră în rezonanță cu frazarea. Metafora e doar un boboc în desfacere pentru a zidi imaginea creaţiei. Fiecare cuvânt se aliniază sprijinindu-se reciproc pentru o construcție sublimă. Expresiile sunt rezultatele, dar şi ele devin doar o verigă într-un lanț de nestemate.
Vizual, creațiile lui Costin Brăteanu sunt metafore. A le înțelege pe deplin e o muncă sisifică, pentru că rezultatul nu poate fi obținut decât prin alegerea unui versant ce corespunde unei trăiri de moment. Nu pot fi niciodată identice. E o pictură a momentului pentru că surprinde clipa interioară a artistului desprins din cotidian şi transpus în metafizica creației.
Subiectele sunt diverse. Peisajul poate fi o sursă de inspirație, iar cutreierarea naturii este un exercițiu sănătos cu multiple valențe: clădește atât în structură fizică cât şi spirituală. Rusticul este rădăcina ancestralului căruia artistul îi oferă o nouă strălucire. Nu reprezintă nicidecum un sacrilegiu pentru că îi păstrează aura divinității născute din creația primordială. Nu trece nici pragul unei joncțiuni mult prea agresive, din contră, creează un echilibru ce lasă spațiu pentru meditație. Spațiile albe sunt locurile prin care lumina pătrunde în compoziţie pentru a deschide canalele energetice către libertatea gândului. Un văzduh poposit între vibrațiile pânzei, aspiră spre pacea interioară. E imaginea de dinaintea visării precum o pleoapă străvezie ce permite gândului să treacă dincolo de fizic.
Recunoașterea motivelor tradiționale îi este permisă celui ce a cunoscut taina satului. Puțini mai sunt cei ce au avut parte de această trăire. Costin se poate considera un privilegiat. În orice caz, este unul dintre aceia care au putut deveni mesageri ai tainelor trecutului. Pânzele sale restrălucesc nestematele ancestrale dospite de timp. Are măiestria de a le modela pentru a căpăta un parfum în rezonanță cu prezentul ori viitorul imediat.
Se poate pretinde o alunecare spre abstract, dar cred că e mai degrabă un mix de tehnici răspândite pe straturi ce autorul le conjugă în mod armonios pentru a zămisli un poem, o poartă către expansiunea sufletească a privitorului. Se crează o punte pe care nu oricine o poate găsi. Ca orice creație, există o rugăciune ce trebuie rostită pentru a o pătrunde. Ea se manifestă prin contemplare. Privitorul intră în rezonanță cu creatorul privind prin metaforă, deschizându-i limitele trăirii fizice.
Căutând explicații pentru metafora vizuală este ca şi cum ai încerca să-ți impui vibrațiile peste trăirile privitorului. E ca şi cum ai intra încălțat pe un pământ sacru.
Poţi sta la limita hotarului ca să oferi câteva sugestii, dar rămâne în sarcina privitorului de a pătrunde desculț pe tărâmul creației. El şi cu sinele său pot desluși porți pe care numai aşa le pot trăi în cel mai profund sentiment divin. Creaţiile lui Costin Brăteanu poartă această pecete.
Gabriel Todică
